Noi.

Nu mă refer la mine și un băiat. Nu. Mă refer la mine și o prietenă. Una dintre acele prietene la care nu aș renunța pentru nimic in lume. Absolut nimic. O cunosc de 9 ani,de când eram la grădiniță. (Nu este nevoie să dau nume. Se cunoaște ea.) Mai avem noi certurile noastre dar nu stăm certate mai mult de 2 zile. Chiar dacă e idioată,o accept așa cum e pentru că ne completăm: ea idioată,eu cretină xD'. Împreună am trăit experiențe unice: de la ruptul picioarelor in cabina de telefon până la stropit oamenii pe stradă de la balcon. Ea este singura care mă înțelege 100% chiar dacă vorbesc în chineză sau cine știe ce limbă. Ea râde mereu la glumele mele chiar dacă nu le înțelege (râde doar ca să mă facă să mă simt bine. După asta e ceva gen: „Ai prins gluma?” „Ăăă. Nu :”). Ea e singura care mi-a citit jurnalul (și eu l-am citit pe al ei,bineînțeles :)) ). Cu ea am mai multe secrete decât am cu mama :

Cred că acum e momentul potrivit pentru a îmi cere scuze pentru fiecare ceartă provocată de mine. Îmi pare rău că ne-am îngreunat relația în unele momente,dar am trecut împreună peste tot și promit că nimic/nimeni nu va înterveni între noi. Nu mulți se pot mândri (ca să zic așa) cu o relatie de 9 ani (aproape 10),nu-i așa ? Ei bine,noi putem! Și sunt mândră de faptul că te am ca prietenă.

Te Iubesc!

LATER UPDATE: Se pare că atât a fost. 9 ani și atât. Nu doresc nimănui o prietenie de genul ăsta. Sau cel puțin.. un sfârșit ca ăsta.